Am urmarit inca de la inceput povestea Angelei si a curajosului sau baietel- Sebastian. Ne-am bucurat cand a reusit interventia pentru corectarea anusului retrovers, am fost alaturi (macar cu un gand bun si o rugaciune) cand a trebuit sa treaca prin incercarea unei operatii la coloana, ne-am gandit ca si aceasta a reusit si acum Sebi se poate bucura de copilarie din toata inima.
Se prea poate ca micile vanzari din Bazarul umanitar sa nu fi adus un ajutor financiar semnificativ nevoilor lui Sebi; dar a contat faptul ca povestea lui a fost spusa aici, a fost citita in repetate raduri, a miscat multe inimi si a facut ca multe mamici deosebite sa se mobilizeze pentru a ajuta.
Luna trecuta Sebastian a suferit o operatie pe coloana, a fost curajos, a trecut peste dureri prin care nici un copil nu ar trebui sa treaca, iar noi cei care eram alaturi de el si urmaream povestea am fost fericiti sa aflam ca totul a decurs bine. In sfarsit Sebi va uita de boli, de spitale si de medicamente si va avea copilaria pe care o merita! Sau, cel putin, asa am crezut atunci.
Din pacate, aceasta operatie in privinta careia toata lumea spera sa fie ultima, nu a avut succesul la care ne asteptam. Coloana lui Sebi inca nu s-a indreptat cum trebuie, mai e nevoie de multa terapie si cel mai probabil de inca o interventie chirurgicala.
Nu stim noi de ce drumul acesta greu nu s-a terminat inca pentru Sebi. Dar fiecare pas inainte il face mai puternic, mai rezilient si pe noi ne face sa il admiram mai mult si sa ne straduim in continuare sa ajunga sa traiasca acea copilarie fericita si lipsita de griji.
Va multumim pentru tot sprijinul de pana acum si contam pe voi si in continuare!
Nr de cont : RO54BRDE140SV23173981400 pe numele Stavar Angelica
Am vazut pe www.copilul.ro cazurile triste ale unor copii bolnaviori. Uneori sunt asa de multe incat trecem mai departe. Dar gestul tau il poate ajuta macar pe unul dintre micuti. Chiar daca nu stam bine cu banii putem dona hainute, jucarii si alte lucruri utile copiilor. Iar cand cautam cate ceva prin magazine virtuale, sa poposim mai intai pe la Bazarul Umanitar. Pretul hainelor va fi donat 100% copiilor bolnavi pe care ii sprijinim. Va invit sa le cititi povestile.
vineri, 12 august 2011
luni, 28 februarie 2011
Povestea micutei Andreea-Cristina
Buna ziua.Numele meu este Georgiana si sunt mamica unei minuni de fetita
de 1 an si 2 luni pe nume Andreea-Cristina.Mica noastra povestioara a
inceput pe 10 decembrie 2009 ,la ora 12:43 cand in urma unei operatii de
cezariana am vazut-o prima oara,era asa micuta si imi umplea sufletul
de bucurie si emotie.Au urmat 2 zile in care m-am recuperat dupa
operatie dupa care m-am dus sa o alaptez.Asistenta deabia ma astepta
sa-mi spuna ca trebuie sa ma duc la doctora neonatoloaga sa-mi spuna
ceva.M-am dus tremurand si aceasta mi-a spus ca micuta noastra este
suspecta de sindromul down si ca se albastreste la gurita semn ca are
ceva si la inimioara.Am iesit plangand si tremurand ,nu-mi venea sa cred
ca copilasul pe care l-am dorit atat de mult are probleme de
sanatate..Au urmat 10 zile de perfuzii si tratament in care nu puteam sa
o vad decat 10 minute pe zi ceea ce ma aducea la disperare.La externare
ne-au dat bilet de recomandare catre IOMC BUCURESTI sa-i facem
investigatiile care erau necesare.Dupa 2 saptamani ne-am dus si asa a
fost micuta noastra avea SINDROMUL LONDON DOWN si malformatie cardiaca {
dsa de 8 mm }.Eram socati ,nu ne venea sa credem dar cand o vedeam
uitam de toate si ne umplea sufletul de bucurie.Au urmat apoi la 5 luni o
coma in urma unor convulsii febrile din care medicii nu credeau ca mai
scapa spunandu-ne ca asa sunt cu copii cu probleme ca ale ei,dar noi nu
ne-am pierdut speranta si bine am facut ca dupa 3 saptamani am plecat
toti 3 acasa .Mai tarziu pesta o luna a inceput din nou sa faca
convulsii si in urma internarii la SPITALUL V. GOMOIU in BUCURESTI am
aflat ca are EPILEPSIE,ca are si o leziune cerabrala deoarece creierul
nu a fost suficien oxigenat cand fusese in coma si dupa un tomograf ca
are si HIDROCEFALIE ,care pentru moment lichidul sta pe loc.Am inceput
din septembrie sa mergem cu ea la CENTRUL DE RECUPERARE N.ROBANESCU in
BUCURESTI deoarece nu ne permitem sa chemam pe cineva acasa sau sa
mergem la un cabinet particular.In luna octombrie cand am fost la un
control la inimioara domnul doctor ne-a recomandat sa mergem cu ea sa o
operam cat mai repede deoarece dsa-ul se facuse de 11 mm.Pe data de 29
octombrie am operat-o la inimioara la CLUJ ,totul a decurs bine datorita
faptului ca nu am amanat operatia si nu apucase sa-i afecteze in vreun
fel plamanii,dar in urma anlizelor pana in operatie am aflat ca piticul
are si HEPATITA C.Acum micuta noastra are 1 an si 2 luni dar nu face
absolut nimic ,nici macar nu isi tine caputul nu mai zic de
restul.Doamna doctor neurolg de la N .Robanescu ne-a spus ca
neuropshiomotor este ca un copil de maxim 3 luni si ca are nevoie de
recuperare zilnica.Ne ingrozeste faptul ca datorita atator drumuri la
medici,investigatii,medicamente ,internari si controale medicale nu ne
permitem sa-i facem si kinetoterapie zilnic.Ar trebui sa-i facem si un
rmn la caput sa vedem cum mai este hidrocefalia si investigatii pentru
hepatita c deoarece nu am fost deloc sa vedem cat de afectat este
ficatul si ce tratament trebuie sa-i facem .In urma operatiei la
inimioara am ramas cu datorii si restante la gaze,telefon si rata la
banca.VA RUGAM DIN SUFLET DACA PUTATI SA NE AJUTATI sa putem sa-i oferim
micutei noaste macar pe plan medical tot ce trebuie.Ne doare sufletul
cand ne uitam la ea si nu putem sa-i oferim tot ce trebuie dar mai ales
cand o vedem ca nu poate sa-si tina caputul si il scapa mereu.AJUTATI-NE
VA RUG DIN SUFLETUL MEU DE MAMA SA SCHIMBAM ACEASTA POVESTIOARA
INTR-UNA CU FINAL FERICIT! nr nostru de tel este 0720016066 si am
deschis si un cont la BCR sucursala VALENII DE MUNTE pe numele de
IOSIF VASILE DUMITRU R070RNCB0211086559530001,blogul micutei este http://andreea-cristinapuiutulnostru.blogspot.com/ unde sunt si poze si documente medicale.va multumim.
luni, 21 februarie 2011
POVESTEA LUI GABRIEL
RUGA PENTRU UN SUFLET
va cerem sprijinul pentru a-l ajuta pe Dragos, un copil încercat acum de soartă, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al dumneavoastra, poate depăşi momentele cumplite prin care trece.
Fiecare gură de aer este pentru el o victorie, fiecare respiraţie este un câştig. Pare un copil vesel, jucăuş, puternic, dar, în faţa crizelor, tot echilibrul lui se năruie, la numai doi anişori şi jumătate. Epilepsia, astmul, hemipareza, microcefalia – povara lui, mult prea mare pentru un trup atât de mic şi firav. Povara părinţilor, a surioarei...
Eu tatal-Viorel şi sotia mea Daniela împartim o durere de nedescris de când a venit pe lume Dragoş. Ne doream foarte mult încă un copil, însă bucuria ne-a fost umbrită de ziua în care am aflat că băieţelul nostru este grav bolnav. Nici acum nu înţeleg ce s-a întâmplat cu el. De ce trebuie să treacă prin asta tocmai micuţul nostru, cum ar fi fost daca era sănătos, dacă putea alerga, dacă putea vorbi? Care ar fi fost viaţa familiei Bistriceanu dacă medicii ar fi descoperit încă din timpul sarcinii complicaţiile cu care Dragoş s-a născut...
“Acum doi ani şi jumătate aşteptam al doilea copil. Mai avem o fetiţă, Alexandra, în vârstă de patru ani şi jumătate, şi credeam că o să fie unul dintre cele mai fericite evenimente din viaţa noastră. Dar, dintr-un moment pe care îl aşteptam cu nerăbdare, s-a transformat într-un adevărat coşmar. Pe 7 iulie 2008 am fost internată la Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 din Craiova şi am fost programată pentru operaţia de cezariană, care urma să aibă loc a doua zi. Seara am avut ruptură de placentă şi până a ajuns medicul care trebuia să mă opereze eu deja născusem băieţelul, cu creierul neoxigenat. A primit nota 1 la naştere şi ne-au anunţat că s-a născut mort”, îmi amintesc cu tristeţe( mama).
Dragoş a fost resuscitat, apoi ţinut la incubator mai mult de o săptămână, timp în care a pierdut foarte mult în greutate. Deşi noi am observat că este ceva în neregulă cu băieţelul nostru, doctorii ne-au externat şi ne-au minţit tot timpul spunând că nu are nimic, că este sănătos. De fapt, le era teamă să nu îl abandonăm în spital, aşa cum se mai întâmplă, îmi amintesc (tatăl).
Luptă cu destinul…
Eu şi soţia mea, abia reuşim să ne împartim între cei doi copii şi să ne ridicam, de fiecare dată, pentru a lupta pentru viaţa mezinului. Unii medici ne-au spus că Dragoş este perfect sănătos, alţii ne-au apostrofat că doar nu ar vrea ca la numai câteva luni să meargă sau să ţopăie prin casă, iar alţii i-au dat 60-70% şanse de recuperare, după ce i-au pus numeroase diagnostice.
Deşi era clar că băiatul este bolnav şi pe zi ce trece avea simptome tot mai grave, nouă ni se spunea acelaşi lucru, că avem un copil sănătos. Dacă am văzut că la Spitalul nr. 1, acolo unde s-a şi născut, nu ne băga nimeni în seamă, ne-am hotărât să mergem şi la Neuropsihiatrie, să îl vadă un specialist, dar şi acela era foarte dezinteresat. Un alt medic de copii, renumit în Craiova , ne-a spus din start că oriunde ne-am duce cu el nu va avea nici o şansă să se facă bine vreodata.
Din acel moment, lupta aprigă cu destinul a început. «Ne-am hotărât să mergem la Bucureşti, la Spitalul “Bagdasar Arseni”, iar acolo, cum am intrat pe uşa cabinetului, medicul ne-a spus că băieţelul nostru are epilepsie – lucru pe care atunci l-am auzit pentru prima dată. Şi de ce ne-a fost frică nu am scăpat. În urma analizelor s-au stabilit câteva diagnostice destul de grave pentru copil: epilepsie focală simptomatică – care este una dintre cele mai grave forme, hemipareză dreaptă spastică, are întârziere în dezvoltarea neuropsihomotorie – asta însemnând că vârsta lui de dezvoltare este comparabilă cu cea a unui bebeluş de circa şase luni, microcefalie, astm bronşic».
Lunar, 700 de lei costă numai hrana şi medicamentele
Internările lui Dragoş sunt multiple din cauza sistemului imunitar scăzut. Micuţul stă mai mult în spital decât acasă, face zilnic tratament şi kinetoterapie o dată la două-trei luni. Iar toate astea costă... Înainte, situaţia financiară a familiei nu se clătina atât de puternic ca acum, însă după ce salariul tatălui a scăzut de la 2.100 de lei, la 1.400, pentru Daniela şi Viorel lupta a devenit tot mai dură. Casa lor se află sub ipotecă, iar hrana şi medicamentele micuţului costă aproximativ 700 de lei pe lună.
La câteva luni mergem la recuperare la Bucureşti şi soţia stă internată cu el două-trei săptămâni. Se mai văd schimbări, dar este foarte greu, costă şi transportul destul de mult. Lunar, numai medicamentele lui şi laptele praf – pentru că doar asta poate mânca – ne costă aproximativ şapte milioane, exact cât mi-a scăzut mie salariul( Viorel Bistriceanu-tatal).
O rază de speranţă…
In urma numeroaselor internari in spitalele neurologice din Romania si clinici de recuperare nu s-a constatat o ameliorare a starii de sanatate , motiv pentru care am apelat la serviciile clinicii BAMBINO GESU din orasul Roma din Italia care si-a dat acordul pentru a merge la un consult pentru investigatii si tratament. Costurile spitalizarii si tratamentului de specialitate depasesc cu mult posibilitatile financiare ale familiei . Aceste costuri sunt de aproximativ 35 000 Eur.
Cu ajutorul Dumneavoastra, cel care cititi acum aceasta pagina, acest copil ar putea fi salvat!
Nu uitati: pic cu pic se face strop, strop cu strop se face marea, de aceea va rugam sa spuneti mai departe, tuturor cunoscutilor Dumneavoastra, despre acest copilas chinuit, a carei viata depinde de Oamenii din jurul lor!
"Toti oamenii sunt trecatori dar nu toti trecatorii sunt Oameni! Alege sa fii Om, nu doar un simplu trecator!"
Donatiile pot fi facute pe numele : Bistriceanu Dumitru Viorel tatal lui Bistriceanu Dragos Gabriel
Cod IBAN EUR: RO40INGB0000999902229930
Cod IBAN RON: RO46INGB0000999902229919
NUMERE TIP TELEDON
0900900024=10EURO
0900900022=5EURO
0900900020=2EURO
VALABILE DIN RETEA ROMTELECOM
nr de contact 0763168011 BISTRICEANU VIOREL
va cerem sprijinul pentru a-l ajuta pe Dragos, un copil încercat acum de soartă, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al dumneavoastra, poate depăşi momentele cumplite prin care trece.
Fiecare gură de aer este pentru el o victorie, fiecare respiraţie este un câştig. Pare un copil vesel, jucăuş, puternic, dar, în faţa crizelor, tot echilibrul lui se năruie, la numai doi anişori şi jumătate. Epilepsia, astmul, hemipareza, microcefalia – povara lui, mult prea mare pentru un trup atât de mic şi firav. Povara părinţilor, a surioarei...
Eu tatal-Viorel şi sotia mea Daniela împartim o durere de nedescris de când a venit pe lume Dragoş. Ne doream foarte mult încă un copil, însă bucuria ne-a fost umbrită de ziua în care am aflat că băieţelul nostru este grav bolnav. Nici acum nu înţeleg ce s-a întâmplat cu el. De ce trebuie să treacă prin asta tocmai micuţul nostru, cum ar fi fost daca era sănătos, dacă putea alerga, dacă putea vorbi? Care ar fi fost viaţa familiei Bistriceanu dacă medicii ar fi descoperit încă din timpul sarcinii complicaţiile cu care Dragoş s-a născut...
“Acum doi ani şi jumătate aşteptam al doilea copil. Mai avem o fetiţă, Alexandra, în vârstă de patru ani şi jumătate, şi credeam că o să fie unul dintre cele mai fericite evenimente din viaţa noastră. Dar, dintr-un moment pe care îl aşteptam cu nerăbdare, s-a transformat într-un adevărat coşmar. Pe 7 iulie 2008 am fost internată la Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 din Craiova şi am fost programată pentru operaţia de cezariană, care urma să aibă loc a doua zi. Seara am avut ruptură de placentă şi până a ajuns medicul care trebuia să mă opereze eu deja născusem băieţelul, cu creierul neoxigenat. A primit nota 1 la naştere şi ne-au anunţat că s-a născut mort”, îmi amintesc cu tristeţe( mama).
Dragoş a fost resuscitat, apoi ţinut la incubator mai mult de o săptămână, timp în care a pierdut foarte mult în greutate. Deşi noi am observat că este ceva în neregulă cu băieţelul nostru, doctorii ne-au externat şi ne-au minţit tot timpul spunând că nu are nimic, că este sănătos. De fapt, le era teamă să nu îl abandonăm în spital, aşa cum se mai întâmplă, îmi amintesc (tatăl).
Luptă cu destinul…
Eu şi soţia mea, abia reuşim să ne împartim între cei doi copii şi să ne ridicam, de fiecare dată, pentru a lupta pentru viaţa mezinului. Unii medici ne-au spus că Dragoş este perfect sănătos, alţii ne-au apostrofat că doar nu ar vrea ca la numai câteva luni să meargă sau să ţopăie prin casă, iar alţii i-au dat 60-70% şanse de recuperare, după ce i-au pus numeroase diagnostice.
Deşi era clar că băiatul este bolnav şi pe zi ce trece avea simptome tot mai grave, nouă ni se spunea acelaşi lucru, că avem un copil sănătos. Dacă am văzut că la Spitalul nr. 1, acolo unde s-a şi născut, nu ne băga nimeni în seamă, ne-am hotărât să mergem şi la Neuropsihiatrie, să îl vadă un specialist, dar şi acela era foarte dezinteresat. Un alt medic de copii, renumit în Craiova , ne-a spus din start că oriunde ne-am duce cu el nu va avea nici o şansă să se facă bine vreodata.
Din acel moment, lupta aprigă cu destinul a început. «Ne-am hotărât să mergem la Bucureşti, la Spitalul “Bagdasar Arseni”, iar acolo, cum am intrat pe uşa cabinetului, medicul ne-a spus că băieţelul nostru are epilepsie – lucru pe care atunci l-am auzit pentru prima dată. Şi de ce ne-a fost frică nu am scăpat. În urma analizelor s-au stabilit câteva diagnostice destul de grave pentru copil: epilepsie focală simptomatică – care este una dintre cele mai grave forme, hemipareză dreaptă spastică, are întârziere în dezvoltarea neuropsihomotorie – asta însemnând că vârsta lui de dezvoltare este comparabilă cu cea a unui bebeluş de circa şase luni, microcefalie, astm bronşic».
Lunar, 700 de lei costă numai hrana şi medicamentele
Internările lui Dragoş sunt multiple din cauza sistemului imunitar scăzut. Micuţul stă mai mult în spital decât acasă, face zilnic tratament şi kinetoterapie o dată la două-trei luni. Iar toate astea costă... Înainte, situaţia financiară a familiei nu se clătina atât de puternic ca acum, însă după ce salariul tatălui a scăzut de la 2.100 de lei, la 1.400, pentru Daniela şi Viorel lupta a devenit tot mai dură. Casa lor se află sub ipotecă, iar hrana şi medicamentele micuţului costă aproximativ 700 de lei pe lună.
La câteva luni mergem la recuperare la Bucureşti şi soţia stă internată cu el două-trei săptămâni. Se mai văd schimbări, dar este foarte greu, costă şi transportul destul de mult. Lunar, numai medicamentele lui şi laptele praf – pentru că doar asta poate mânca – ne costă aproximativ şapte milioane, exact cât mi-a scăzut mie salariul( Viorel Bistriceanu-tatal).
O rază de speranţă…
In urma numeroaselor internari in spitalele neurologice din Romania si clinici de recuperare nu s-a constatat o ameliorare a starii de sanatate , motiv pentru care am apelat la serviciile clinicii BAMBINO GESU din orasul Roma din Italia care si-a dat acordul pentru a merge la un consult pentru investigatii si tratament. Costurile spitalizarii si tratamentului de specialitate depasesc cu mult posibilitatile financiare ale familiei . Aceste costuri sunt de aproximativ 35 000 Eur.
Cu ajutorul Dumneavoastra, cel care cititi acum aceasta pagina, acest copil ar putea fi salvat!
Nu uitati: pic cu pic se face strop, strop cu strop se face marea, de aceea va rugam sa spuneti mai departe, tuturor cunoscutilor Dumneavoastra, despre acest copilas chinuit, a carei viata depinde de Oamenii din jurul lor!
"Toti oamenii sunt trecatori dar nu toti trecatorii sunt Oameni! Alege sa fii Om, nu doar un simplu trecator!"
Donatiile pot fi facute pe numele : Bistriceanu Dumitru Viorel tatal lui Bistriceanu Dragos Gabriel
Cod IBAN EUR: RO40INGB0000999902229930
Cod IBAN RON: RO46INGB0000999902229919
NUMERE TIP TELEDON
0900900024=10EURO
0900900022=5EURO
0900900020=2EURO
VALABILE DIN RETEA ROMTELECOM
nr de contact 0763168011 BISTRICEANU VIOREL
POVESTEA LUI STEFAN GABRIEL
Ma numesc Stefan Gabriel si acum o saptamana am implinit 2 anisori.
Venirea mea pe lume a fost foarte asteptata, insa totul a decurs destul de rau. Pentru mami nasterea a fost una foarte grea, iar eu a trebuit sa respir prin intermediul aparatelor; am ramas blocat intre oasele bazinului lui mami si am stat destul de mult timp fara oxigen, lucru care mi-a afectat grav creierasul. Ca sa pot fi scos a fost nevoie de cezariana, dar imaginati-va ce greu a fost din moment ce eu eram iesit cu un sfert de cap!!
Dupa trei saptamani de stat in maternitate am reusit sa plecam acasa. Am dormit o noapte in patutul meu; mi-ar fi placut sa fie asa mereu, sa fac nani si sa ma joc. Dar din pacate, a doua zi s-a constatat ca aveam temperatura de 34ºC si asta a fost doar inceputul marii mele dureri. Am plecat imediat la spital in speranta ca vom ajunge la specialisti pentru a depista problema. Dupa mai multe insistente am plecat cu mami la Bucuresti. Acolo au urmat o serie de investigatii si vizite la neurologi, din care am aflat ca suferinta la nastere a fost severa si ca momentan nu ne pot da nici un tratament. Oare de ce? Eu credeam ca orice problema de pe lumea asta are o rezolvare. Trebuie sa fie asa... Eu am incredere in oamenii din jurul meu si stiu ca ma voi face bine!
Ulterior am descoperit centrul de recuperare neuromotorie si am inteles ca trebuie foarte multa kinetoterapie. Dupa 5 luni mami a reusit sa ma programeze la RMN, la indicatia neurologului, pentru a vedea exact unde este problema. La momentul respectiv nu faceam nimic din ce faceau ceilalti copii; pe langa asta nici nu vedeam. Asa mi-as fi dorit sa-mi misc manutele, sa ganguresc si sa tip atunci cand vreau sa pap...Din fericire , mami meu ma cunoaste atat de bine incat mereu venea cu papa la timp. Chiar daca eu nu puteam sa o anunt cand mi-e foame , cand mi-e sete sau cand vreau in bratele ei calduroase; ea imi cunostea mereu nevoile si niciodata nu m-a lasat sa sufar. Mi-ar fi placut sa pot vedea, sa-i vad chipul mamei mele dulci...dar... poate ca-i mai bine sa nu vad. De ce as vrea sa vad ochii inlacrimati ai mamei mele? De ce sa vreau sa vad cum sufera? Stiti? Toata lumea mi-a spus ca am ochi frumosi. Am auzit ca ei sunt mari si albastri si ca sunt exact la fel ca ai mamei.
A venit si ziua RMN-ului, nu una fericita pentru parintii mei, pentru ca atunci am primit vestea cutremuratoare: “materia alba a creierului mare este lichefiata aproape in totalitate”. Dupa spusele neurologului lichidul a inlocuit creierul si nu se mai poate face nimic chirurgical, nici macar transplantul de celule stem. “Imi pare rau dar in cazul lui nu se mai poate face nimic, continuati cu recuperarea, dar nu va recupera foarte mult” , acestea au fost spusele neurologului; un diagnostic destul de sever si greu de suportat de orice alt parinte.
Mami si tati nu au vrut sa renunte si au continuat sa ma duca la sedinte de kinetoterapie, internari lunare la Bucuresti la centrul de recuperare si exercitii permanente acasa. Problema e ca la noi in oras, Adjud, nu sunt kinetoterapeuti pentru copii si suntem nevoiti sa mergem la Bacau (60km). E destul de costisitor pentru ca pe langa costul sedintelor de kineto parintii mei mai trebuie sa plateasca si taransportul, pe care trebuie sa il faca cu masina lor deoarece eu tot nu pot sa imi reglez temperatura corpului si trebuie sa fie foarte cald in masina ca sa nu fac hipotermie.
Mergem de 2 ori pe saptamanala kineto iar in restul zilelor lucreaza mami cu mine, asa cum a vazut la kinetoterapeut. M-a ajutat enorm de mult kinetoterapia, nu mai am muschii incordati foarte tare si ma chinui de cateva saptamana sa-mi ridic si eu capul, insa este necesar sa merg de cel putin 3 ori pe saptamana la Bacau, dar mami si tati nu se mai descurca cu banii. Mie nu prea imi place la kineto pentru ca trebuie sa ma misc foarte mult si cateodata ma doare spatele. Dar cand vad ca pe zi ce trece medicul vede cate o imbunatatire si mai ales cand vad cat de fericiti sunt mami si tati cand aud ca ma recuperez, imi vine sa stau tot timpul la recuperare; sunt gata sa infrunt orice durere! Ei ma iubesc extrem de mult si nici un diagnostic cat de grav ar fi nu-i va determina sa renunte sa lupte pentru mine.
VA rog din tot sufletul meu mic : AJUTATI-I!!!
http://roxanas.weblog.ro/2011/02/07/familie/
BancPost RO64BPOS40106968516RON02
SZEITZ BOGDAN MIHAIL
BancPost RO29BPOS40107601020EUR01
SZEITZ ROXANA - MARIA (BIC sau SWIFT: BPOSROBU)
Str.Siret, Bl.75, ap.4, et.1, loc. Adjud, jud. Vrancea
tel. 0741214905
Venirea mea pe lume a fost foarte asteptata, insa totul a decurs destul de rau. Pentru mami nasterea a fost una foarte grea, iar eu a trebuit sa respir prin intermediul aparatelor; am ramas blocat intre oasele bazinului lui mami si am stat destul de mult timp fara oxigen, lucru care mi-a afectat grav creierasul. Ca sa pot fi scos a fost nevoie de cezariana, dar imaginati-va ce greu a fost din moment ce eu eram iesit cu un sfert de cap!!
Dupa trei saptamani de stat in maternitate am reusit sa plecam acasa. Am dormit o noapte in patutul meu; mi-ar fi placut sa fie asa mereu, sa fac nani si sa ma joc. Dar din pacate, a doua zi s-a constatat ca aveam temperatura de 34ºC si asta a fost doar inceputul marii mele dureri. Am plecat imediat la spital in speranta ca vom ajunge la specialisti pentru a depista problema. Dupa mai multe insistente am plecat cu mami la Bucuresti. Acolo au urmat o serie de investigatii si vizite la neurologi, din care am aflat ca suferinta la nastere a fost severa si ca momentan nu ne pot da nici un tratament. Oare de ce? Eu credeam ca orice problema de pe lumea asta are o rezolvare. Trebuie sa fie asa... Eu am incredere in oamenii din jurul meu si stiu ca ma voi face bine!
Ulterior am descoperit centrul de recuperare neuromotorie si am inteles ca trebuie foarte multa kinetoterapie. Dupa 5 luni mami a reusit sa ma programeze la RMN, la indicatia neurologului, pentru a vedea exact unde este problema. La momentul respectiv nu faceam nimic din ce faceau ceilalti copii; pe langa asta nici nu vedeam. Asa mi-as fi dorit sa-mi misc manutele, sa ganguresc si sa tip atunci cand vreau sa pap...Din fericire , mami meu ma cunoaste atat de bine incat mereu venea cu papa la timp. Chiar daca eu nu puteam sa o anunt cand mi-e foame , cand mi-e sete sau cand vreau in bratele ei calduroase; ea imi cunostea mereu nevoile si niciodata nu m-a lasat sa sufar. Mi-ar fi placut sa pot vedea, sa-i vad chipul mamei mele dulci...dar... poate ca-i mai bine sa nu vad. De ce as vrea sa vad ochii inlacrimati ai mamei mele? De ce sa vreau sa vad cum sufera? Stiti? Toata lumea mi-a spus ca am ochi frumosi. Am auzit ca ei sunt mari si albastri si ca sunt exact la fel ca ai mamei.
A venit si ziua RMN-ului, nu una fericita pentru parintii mei, pentru ca atunci am primit vestea cutremuratoare: “materia alba a creierului mare este lichefiata aproape in totalitate”. Dupa spusele neurologului lichidul a inlocuit creierul si nu se mai poate face nimic chirurgical, nici macar transplantul de celule stem. “Imi pare rau dar in cazul lui nu se mai poate face nimic, continuati cu recuperarea, dar nu va recupera foarte mult” , acestea au fost spusele neurologului; un diagnostic destul de sever si greu de suportat de orice alt parinte.
Mami si tati nu au vrut sa renunte si au continuat sa ma duca la sedinte de kinetoterapie, internari lunare la Bucuresti la centrul de recuperare si exercitii permanente acasa. Problema e ca la noi in oras, Adjud, nu sunt kinetoterapeuti pentru copii si suntem nevoiti sa mergem la Bacau (60km). E destul de costisitor pentru ca pe langa costul sedintelor de kineto parintii mei mai trebuie sa plateasca si taransportul, pe care trebuie sa il faca cu masina lor deoarece eu tot nu pot sa imi reglez temperatura corpului si trebuie sa fie foarte cald in masina ca sa nu fac hipotermie.
Mergem de 2 ori pe saptamanala kineto iar in restul zilelor lucreaza mami cu mine, asa cum a vazut la kinetoterapeut. M-a ajutat enorm de mult kinetoterapia, nu mai am muschii incordati foarte tare si ma chinui de cateva saptamana sa-mi ridic si eu capul, insa este necesar sa merg de cel putin 3 ori pe saptamana la Bacau, dar mami si tati nu se mai descurca cu banii. Mie nu prea imi place la kineto pentru ca trebuie sa ma misc foarte mult si cateodata ma doare spatele. Dar cand vad ca pe zi ce trece medicul vede cate o imbunatatire si mai ales cand vad cat de fericiti sunt mami si tati cand aud ca ma recuperez, imi vine sa stau tot timpul la recuperare; sunt gata sa infrunt orice durere! Ei ma iubesc extrem de mult si nici un diagnostic cat de grav ar fi nu-i va determina sa renunte sa lupte pentru mine.
VA rog din tot sufletul meu mic : AJUTATI-I!!!
http://roxanas.weblog.ro/2011/02/07/familie/
BancPost RO64BPOS40106968516RON02
SZEITZ BOGDAN MIHAIL
BancPost RO29BPOS40107601020EUR01
SZEITZ ROXANA - MARIA (BIC sau SWIFT: BPOSROBU)
Str.Siret, Bl.75, ap.4, et.1, loc. Adjud, jud. Vrancea
tel. 0741214905
vineri, 14 ianuarie 2011
POVESTEA LUI FLORI
Numele meu este Liliana Istrati şi am o nepotica grav bolnavă. Florentina are 7 ani şi s-a născut prematur, la şase luni şi jumătate. Din această cauză, a suferit numeroase complicaţii, printre care şi hipaxie severă.
Fetiţa nu poate merge decat ajutata de un cadru cu care se deplaseaza foarte greu din cauza muschilor foarte slabiti. S-a făcut tot ce a stat în putinţă, tratamente de recuperare (kinetoterapie, masaje, electrostimulare), în zadar. De curând am aflat că există o şansă de recuperare la o clinică din Ucraina.
Costurile însă sunt enorme pentru posibilităţile noastre tinand cont ca Florentina mai are inca 3 surori iar veniturile sunt mult prea mici. O cură de recuperare de două săptămâni, fără cazare, transport sau masă, costă în jur de 2.000 de euro. Tratamentul Florentinei este de durată, necesitând multe astfel de cure extrem de costisitoare. Aşa că apelez la oamenii cu suflet sa întindă o mână. Vă rog, ajutaţi-o pe Florentina să meargă.
Cei care vor să o ajute pe Florentina o pot face donând bani în următorul cont:
RO68BRDE410410SV06492604100 deschis la BRD, sucursala Romancierilor, titular Ioana Istrati (mama micutei).
Va multumesc anticipat, Doamne ajuta!
luni, 13 decembrie 2010
POVESTEA LUI ALEXANDRU
Numele meu este Dascalu Diana Laura si sunt din Vaslui. Am un baietel de 4 ani si 9 luni care la varsta de 11 luni a fost diagnosticat cu paralizie cerebrala mixta, tetrapareza spastica cu elemente extrapiramidale. De atunci au inceput drumurile in spitale Sibiu, Bihor, Techirghiol si Bucuresti, dar progresele au fost destul de mici. De la varsta de 3 ani Alex a inceput sa se automutileze. Am mers iar la spitalul Al. Obregia din Bucuresti la dr Ioana Minciu, care dupa alte investigatii i-a pus diagnosticul de Sindro Lesh Nyhan. Aceasta este o boala neurogenetica care afecteaza doar baietii si in tara la noi mai sunt doar 2 copii care sufera de aceasta boala. La varsta pe care o are Alex nu sta in sezut nu merge iar de vorbit spune mai mult silabe. Noi facem recuperare zilnica dar pe care nu mi-o mai pot permite foarte mult din cauza banilor. Platim 400 lei lunar in conditiile in care salariul meu e de 460 lei lunar. Asa ca va rugam din inima sa ne ajutati. Nu pot asterne pe hartie atata suferinta. Si ca MAMA credeti-ma ca mi se frange inima cand imi vad micutul in aceasta stare. Va rugam ajutati-ne. Acum pentru terapii si medicamente am avea nevoie de 1400 de lei lunar. 400 de lei gimnastica, 400 de lei logopedie, 150 de euro un medicament care se gaseste in Italia si 100 de lei un alt medicament. Eu nu mai pot face fata. Haideti sa il facem pe Alex fericit. Mai multe detalii gasiti pe blogul personal www.dianalaura.wblog.ro. tot acolo gasiti si conturile unde puteti face o mica donatie daca doriti si puteti.
sâmbătă, 11 decembrie 2010
POVESTEA LUI ANDREI
Tel. de contact 0744754074; 0734031882
Cei ce ni se pot alatura si care ne pot ajuta o pot face in contul deschis la BCR agentia Lacul Tei Bucuresti RO80 RNCB 0318 0123 0646 0001 - titular cont Vasilescu Mircea. Contul este deschis pe numele sotului meu Vasilescu Mircea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)